Alerg pentru Teach for Romania! Hai sa ajutam copiii sa scrie. Viitorul.

 

Angela Dimişcă Teach for Romania

60% Complete
300 RON
Donations raised
500 RON
Target
5
Donations
I want to donate!

De la începutul anului m-am apucat de antrenamente pentru primul meu semimaraton. Însă, din septembrie, fiecare zi spre școală e un antrenament în sine. Ca să ajung la cei mici trebuie să parcurg cam 5-7 km de la școală până la șosea, deoarece nu există un mijloc de transport. O parte din drum l-au făcut și copiii, căci alături de mine i-am încurajat și pe ei să alerge. Distanța pentru copii e fix de la școală până la ieșirea din sat și înapoi. Marius, un băiețel mai voinic, îmi spune: „doamna, eu nu pot să alerg, dar merg cu bicicleta și dvs. alergați.” Cu toate încurajările și discuțiile avute părea că își susține părerea până la capăt. Însă la primul antrenament, Marius și Mihai ajung primii cu prosoapele pe spate, tenișii în picioare și pregătiți de prima alergare împreună. Ne-am aliniat vreo 11 omuleți, cu mine în spate și ne-am pus pe alergat. Unii dintre ei s-au oprit la un moment dat, unii întrebau cât mai avem până facem cei 1,4 km, iar unii încă alergau. Marius era printre cei care voiau să renunțe, însă am stat lângă el și am tot povestit până am ajuns la finish. Ne-am bucurat grozav că am reușit să ajungem toți înapoi la școală și am văzut cum toată cursa a fost o lecție despre cum învățăm în fiecare zi. Pentru mine, acea alergare a fost ilustrativă pentru ce înseamnă fiecare zi de școală. Alături de ei am învățat cât de mult contează să crezi în tine și în ceilalți și că fiecare încurajare ne face să mergem mai departe. Ei sunt motivul pentru care continui să fiu acolo și îmi doresc ca și alți oameni să o facă. Să ajungă în comunitățile în care copiilor le este refuzat dreptul la educație și să îi ajute să-și găsească propriul „mijloc de transport” pentru a ieși și a crește. Dacă și tu îți dorești să pui o cărămidă educației și vrei să mă sprijini o poți face alergând împreună cu mine sau donând pentru Teach for Romania.


Read the story below or recommend this campaign to your friends.

in benefit of

Educație de calitate pentru toți copiii din România!

Teach for Romania este o organizație non-guvernamentală, care de 8 ani recrutează și pregătește oameni valoroși să devină profesori și învățători în școlile publice din România, pornind de la cele mai dificile comunități. La Teach for Romania, noi credem că fiecare copil din România are dreptul și poate să aibă parte de o educație de calitate, alături de un profesor sau un învățător care crede în el.

 

Citeşte poveştile profesorilor!

Contribuie şi tu!

Abonează-te la Newsletter!

Căutăm constant acei oameni care cred în educație de calitate și în potențialul fiecărui copil, care abordează dificultățile și provocările cu optimism și cu perspectiva posibilității. Oameni cărora le pasă și care #nurenunță în fața obstacolelor. În anul școlar 2021-2022, 118 cadre didactice fac parte din programul nostru și predau în 94 de școli, din 22 de județe. De asemenea, ne bucurăm că, din comunitatea noastră de 176 alumni, absolvenți ai programului, jumătate au ales să rămână la catedră în școli publice din România, dezvoltând și inovând cultura organizațională a acestora. Întreaga noastră comunitate de profesori ajunge astfel la aproximativ 20 000 de copii.

 

De ce să ne susții?

Știai că, în România, 1 din 5 copii nu finalizează învățământul obligatoriu? Cauzele sunt multiple, însă un lucru e cert: calitatea educației pe care acesta o primește până la vârsta de 15 ani și mediul în care crește sunt determinante pentru parcursul său ulterior în viață.

Cu pasiune și cu o motivație puternică de a produce o schimbare pozitivă pentru cei din jur, profesorii și învățătorii susținuți prin Programul Teach for Romania facilitatează accesul la educație de calitate, experiențe reale de învățare, dezvoltare continuă și sprijin în valorificarea potențialului maxim al fiecărui copil cu care lucrează. Prin performanța și atitudinea din cadrul orelor de curs, învățătorii și profesorii susținuți de Teach for Romania creează o relație deschisă cu elevii lor, bazată pe încredere, respect și comunicare.

Donația ta ne ajută să construim viitorul copiilor de astăzi, al generației de mâine, un viitor sprijinit pe un sistem de valori în care autenticitatea, integritatea, determinarea, excelența, învațarea continuă, colaborarea, grija față de semeni și echilibrul sunt cele care îmbracă abilitățile, competențele, dorințele, gândurile și faptele.

Toate fondurile strânse merg către susținerea și pregătirea profesorilor și învățătorilor din cele două generații. Mai multe detalii despre program și cum funcționează, pe site: http://teachforromania.org.


Ne bucurăm și îți mulțumim că ești unul dintre cei care își doresc ca, într-o zi, fiecare copil din România să aibă acces la o educație de calitate!

Echipa Teach for Romania

http://teachforromania.org/implica-te/

https://teachforromania.org/daruieste-35/

 

 

În România rurală, un sfert din copii abandonează școala până la 14 ani. Și odată cu școala, visurile. Aducem în școlile  vulnerabile oameni care cred în educație și în potențialul fiecărui copil, producând schimbare.

Semimaratonul Internațional București este organizat de Asociația Bucharest Running Club în parteneriat cu Federația Română de Atletism și Primaria Municipiului București.  Ediția de anul acesta va fi pe 14-15 Mai 2016, cu startul în Piața Constituției din București.  Probele de concurs sunt: Semi-Maraton Cursa individuală - 21.097 km Cursa scaunelor cu rotile - distanță la

 

5 Donations

Elena

180 RON
Felicitari pentru tot ceea ce faci, Angi, ma simt norocoasa ca am avut ocazia sa te cunosc si sa ii cunosc si pe acei copii frumosi ai tai ;) Mult succes si putere sa treci peste orice obstacole!
19 May 2016

Anonymous

30 RON
15 May 2016
Succes
15 May 2016

Simona

30 RON
Go Angi Go!
09 May 2016
Respect pentru tine și pentru drumul ales!
08 May 2016
Angela Dimişcă : Teach for Romania
Alerg pentru Teach for Romania! Hai sa ajutam copiii sa scrie. Viitorul.