Cel mai frumos cadou? L-am primit deja!
Georgiana Slăvescu Teach for Romania
Deși contextul de anul acesta nu a fost neapărat unul favorabil, aflându-ne în plină pandemie, pot spune că pentru mine a fost unul dintre cei mai buni ani pe care i-am trăit până acum. Și asta pentru că am reușit să-mi împlinesc o dorință la care abia dacă îndrăzneam să visez. Priveam meseria de dascăl (cu precădere pe cea de învățător) drept una dintre cele mai nobile meserii din lume, fiind cea prin care poți modela caractere și prin care fiecare acțiune, oricât de mică, poate avea un ecou. Dar din cauza alegerilor pe care le-am făcut în trecut cu privire la studiile mele, nu vedeam acest lucru ca fiind posibil.
Iată însă că niște omuleți făuritori de fapte bune au crezut în potențialul meu: m-au luat în tribul lor, în generația a șaptea (cifră magică, știu!) și m-au făcut să cresc în șase săptămâni cât alții în șase ani. Asta pentru a putea oferi mai departe educație de calitate tuturor copiilor, indiferent de proveniență, etnie, statut social ș.a.m.d. Și uite așa am devenit din toamnă Doamna a 26 de copii care îmi înseninează fiecare dimineață cu zâmbetele lor sincere, pline de căldură.
Ce mi-aș putea dori mai mult de atât? Am primit deja cel mai frumos cadou anul acesta! Aștept vârsta de 33 de ani cu multă împlinire și recunoștință, pe care mi-o îndrept către organizația care a crezut în mine și care crede că orice copil merită o educație de calitate. Mai ales acum, mai mult ca oricând, când e nevoie de mult sprijin. Așa că împreună putem schimba ceva!
Recomandă-le prietenilor această campanie.
în beneficiul