Cel mai frumos cadou de ziua mea

 

Alexandru Sava Teach for Romania

96.808510638298% Complete
4,550 RON
Sumă strânsă
4,700 RON
Target
9
Donații
Vreau să fac o donaţie!

 

Salutare tuturor.

Se apropie ziua mea, si as vrea ca anul acesta sa nu fie despre mine ci despre copiii din zonele defavorizate, care sunt, de cele mai multe ori, fortati de imprejurari sa abandoneze scoala sau, mai rau, sa abandoneze speranta ca se poate si “altfel”...sa fie iubiti, incurajati, sa iasa din saracie.

Cand eram mic am avut zeci de astfel de colegi, atat in Racaciuni, unde am facut scoala primara intr-un sat cu 2000 de locuitori, cat si la Vatra Dornei, unde am facut scoala generala. La momentul respectiv nu am avut posibilitatea sa-i ajut. Acum vreau si pot sa ajut...prin intermediul unor oameni care chiar schimba in bine vietile copiilor cu care interactioneaza. Vorbesc despre cei de la Teach For Romania.

Asa ca, anul acesta imi donez ziua de nastere catre ei.

Cel mai frumos dar pe care mi-l poți face este să fii alături de mine și, în loc să îmi faci un cadou, să donezi banii către acestă cauză.

 

Va pup si va imbratisez pe toti!

 


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Educație de calitate pentru toți copiii din România!

Teach for Romania este o organizație non-guvernamentală, care de 8 ani recrutează și pregătește oameni valoroși să devină profesori și învățători în școlile publice din România, pornind de la cele mai dificile comunități. La Teach for Romania, noi credem că fiecare copil din România are dreptul și poate să aibă parte de o educație de calitate, alături de un profesor sau un învățător care crede în el.

 

Citeşte poveştile profesorilor!

Contribuie şi tu!

Abonează-te la Newsletter!

Căutăm constant acei oameni care cred în educație de calitate și în potențialul fiecărui copil, care abordează dificultățile și provocările cu optimism și cu perspectiva posibilității. Oameni cărora le pasă și care #nurenunță în fața obstacolelor. În anul școlar 2021-2022, 118 cadre didactice fac parte din programul nostru și predau în 94 de școli, din 22 de județe. De asemenea, ne bucurăm că, din comunitatea noastră de 176 alumni, absolvenți ai programului, jumătate au ales să rămână la catedră în școli publice din România, dezvoltând și inovând cultura organizațională a acestora. Întreaga noastră comunitate de profesori ajunge astfel la aproximativ 20 000 de copii.

 

De ce să ne susții?

Știai că, în România, 1 din 5 copii nu finalizează învățământul obligatoriu? Cauzele sunt multiple, însă un lucru e cert: calitatea educației pe care acesta o primește până la vârsta de 15 ani și mediul în care crește sunt determinante pentru parcursul său ulterior în viață.

Cu pasiune și cu o motivație puternică de a produce o schimbare pozitivă pentru cei din jur, profesorii și învățătorii susținuți prin Programul Teach for Romania facilitatează accesul la educație de calitate, experiențe reale de învățare, dezvoltare continuă și sprijin în valorificarea potențialului maxim al fiecărui copil cu care lucrează. Prin performanța și atitudinea din cadrul orelor de curs, învățătorii și profesorii susținuți de Teach for Romania creează o relație deschisă cu elevii lor, bazată pe încredere, respect și comunicare.

Donația ta ne ajută să construim viitorul copiilor de astăzi, al generației de mâine, un viitor sprijinit pe un sistem de valori în care autenticitatea, integritatea, determinarea, excelența, învațarea continuă, colaborarea, grija față de semeni și echilibrul sunt cele care îmbracă abilitățile, competențele, dorințele, gândurile și faptele.

Toate fondurile strânse merg către susținerea și pregătirea profesorilor și învățătorilor din cele două generații. Mai multe detalii despre program și cum funcționează, pe site: http://teachforromania.org.


Ne bucurăm și îți mulțumim că ești unul dintre cei care își doresc ca, într-o zi, fiecare copil din România să aibă acces la o educație de calitate!

Echipa Teach for Romania

http://teachforromania.org/implica-te/

https://teachforromania.org/daruieste-35/

 

 

În România rurală, un sfert din copii abandonează școala până la 14 ani. Și odată cu școala, visurile. Aducem în școlile  vulnerabile oameni care cred în educație și în potențialul fiecărui copil, producând schimbare.

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună. Și, când se întâmplă așa, îți dai seama că acesta este, poate, cel mai fr

 

9 Donații

AlexD

200 RON
La multi ani si muuulta sanatate!
26 Sep 2019
25 Sep 2019
1,000 RON
La Multi Ani!!! Late again... :)
25 Sep 2019

Fori

250 RON
La mulți ani!
24 Sep 2019
1,000 RON
la multi ani!
24 Sep 2019

Ana Maria Sava

1,000 RON
La muuuulti aaani!!!! ❤️
24 Sep 2019
Ai facut un gest frumos. As always. La multi ani. Linistiti.
23 Sep 2019
La multi ani!
23 Sep 2019
23 Sep 2019
Alexandru Sava : Teach for Romania
Cel mai frumos cadou de ziua mea