Alerg pentru Teach for Romania
Marcela Chiricioaia Teach for Romania
Am fost un copil foarte energic, care nu putea fi atent la ore. Educaţia tradiţională, fără pasiunea şi înţelegerea profesorilor nu m-ar fi ajutat deloc. Le sunt recunoscătoare profesorilor care m-au format şi susţinut pentru a ajunge în punctul în care sunt acum.
Alerg pentru Teach for Romania, pentru că eu cred că fiecare copil are dreptul la educaţie de calitate şi la profesori care să-l ghideze pe drumul către pasiune şi performanţă. Cred că sistemul educaţional românesc are nevoie de ceea ce oferă Teach for Romania. Fiecare copil, indiferent cât de energic sau liniştit e, indiferent de câte posibilităţi materiale are sau nu, are dreptul la educaţie de calitate.
Cred că dacă fiecare dintre noi ar contribui măcar cu o sumă de 100 RON, acest mic gest va contribui ulterior la dezvoltarea viitorului României, aşa cum îl visăm.
***
Teach for Romania este o organizație non-profit care activează din 2014 și care a adus un sistem de performanță în educația din sistemul public din România. Pentru implinirea viziunii, educație de calitate pentru toți copiii din România, organizația atrage și pregătește cei mai talentați oameni din România pentru a deveni agenti de transformare în sistemul educațional romanesc, din rolurile de profesori și învățători pentru copiii din medii vulnerabile. Din septembrie 2016, 63 de profesori și învățători vor fi activi la catedră în peste 30 de școli din aproximativ 10 județe.
Conform evaluării PISA 2012, elevii români sunt cel mai puțin motivați dintre toți cei care provin din cele 65 de țări analizate în studiu. De asemenea, conform unei cercetări UNICEF, în 2012, România avea peste 40 000 copii care nu au mers niciodată la școală.
Elevii incluși în desfășurarea programului Teach for Romania vor avea acces, prin educație și experiențe diferite de învățare, la dezvoltare continuă și la sprijin în valorificarea potențialului lor maxim.
Vizitează site-ul organizației și află cum poți să te implici: http://teachforromania.org.
Recomandă-le prietenilor această campanie.
în beneficiul